Singur şi Albastru

Mimesis:

Şi cel mai crud este că nu prezenţa

Ci absenţa zeilor ne defineşte

        Irevocabil.

În fiecare noapte visez

Aceleaşi străzi pustii din oraş

Cu şerpii orbi ai neoanelor

Schiţînd simboluri abstracte

Între stelele pale.

În Vest - Cassiopeia;

În Sud, Orion;

Iar în Nord, abia vizibilă,

Steaua Polară a sufletului tău.

Te văd, te simt adeseori

Cioplită-n carne şi-n sînge rubiniu

-Albastru-adeseori.

Icoană-aş pune peste chipul Tău

Cu Noaptea încrustată pe un umăr

Şi cu asfalt lucios de urme întipărite

Asemeni unor rugi păgîne

Peste Trupul tău fierbinte

- Un templu Ce stingher te ştie

Numai pe tine.

Am încercat - în joacă

Să modelez o piatră cu forma Ta.

Tu vino doar ş-atinge palida stafie;

Eu sufletul nu-L pot

- Nu-L ştiu Sculpta.

Şi chiar Cuvîntul

Este povară să-l înţeleg.

Pentru că zeii nu ne vorbesc;

Doar ne visează,

În alb şi negru, într-o oglindă

Ascunsă în altă oglindă,

Din inima ta.

Doar pentru tine noaptea plouă

Printr-o gaură din tavan - cuvinte.

Litere seci se sudează parcă altfel

Înlănţuind şi o fărîmă

De întuneric rece.

Şi pentru tine Noaptea are ochii - stele

Cu care mă obsedează

De dincolo de tot şi toate

Ne-cuvinte.

Numai aşa

Ne fascinează

Cu luciul lor

- Ades înşelător -

Cuvintele impure.

Doar pentru tine-aş vrea

Să mă transform

Într-un vulcan - să te-ncălzesc

Sub lava cuvintelor-cenuşă;

Doar noaptea plouă pentru tine.

Mi-a crescut în inimă un oraş;

Peste noapte s-au înălţat schele

Şi constructorii au pus cărămizile

Una peste alta, iar din cărămizi

S-au înălţat zidurile

Care despart acum definitiv,

Inima mea

De inima ta.

De undeva de foarte departe

Dintr-o stea din emisfera sudică,

Oraşul se vede extrem

De clar şi geometric,

Pulsînd, de miliarde de inimi

Închise fiecare între ziduri

În formă de inimă.

Încă o toamnă, iubito,

Ţi-a alterat aerodinamica sufletului

Netezind asperităţile

Vîrstei a doua

Dar încrustînd definitiv

O altă umbră

În irisul fosforescent

Al amintirii.

E totul inuman de simplu;

Lumina se curbează

Altfel înspre mine:

Este doar spaţiu şi timp

Topit printr-o magie.

Dar ce conteaz-un metru,-

Vei întreba, iar eu,

Îţi voi aduce-aminte

Cum între noi

(ne spune o poveste)

Au ars odată stele.

Mimesis:

"Niciodată" - ai spus, profetic şi tenace.

"Şi niciunde"- ai arătat spre orizontul nedecis

"Pentru întot-deauna" - ţi-a strigat

Cel-care -locuieşte-n -neştiut

        În noapte-mi.

Pe stradă poartă mască nepereche

Şi lumea îi întoarce privirea

În ochi ascuns în ochiul-de-păun

Sălbatic.

El mistuie-n adîncul tăinuit

Demon eteric ce închide-n suflet

Dorinţe roşii şi albastre-n care

Lumina-ntunecată arde

Cuvinte reflectate.

Şi niciodată sau niciunde-s

Idoli fără de-nţeles

Pentru acel ce nu-i priveşte lumea

Din noaptea dăltuită-n piatră.

Cu totul insolit mergeam

Pe autostrada de munte

A sufletului meu;

Am închis ochii,

Şi am sărit - un pas mic

Pentru omenire -

Visător, am sărit

În sufletul tău

Nemaivăzut;

Nori diafani se-nvolburau

La o distanţă ameţitoare în jos

Singur pe un postament

Insuportabil de înalt şi de îngust

Şi am greşit crezînd că zeii

Au voie să respire.

Mult mai tîrziu, un val indiferent

M-a azvîrlit înapoi, pe un promotoriu

Necunoscut al sufletului meu.

Zadarnic am implorat briza

Şi pescăruşul Jonathan

Pentru un singur răspuns -

Doar sfinxul negru

Ce-mi veghează visele

Mi-a răspuns amar:

- Legendele nu sînt făcute

Să le atingi nicicînd

Asemeni unei zile

Ce nu vine - decît mîine.

Fumegă stins oglinzile

Cu penumbră şi ger,

Învăluindu-te în aceeaşi reflexie

A zilei de astăzi, a zilei de ieri;

Ca un zid cenuşiu

- În care doar ochii

Deschid ferestre rotunde

Spre altă lume.

Şi ziua de mîine va arde

În irisul mat din altă oglindă

Umbrită.

Aştept un viscol,

Şi am umplut aşteptarea

Cu absenţa ta

Metodic, am aşezat etichete

Peste zile, ore şi minute;

Chiar clipele, dacă priveşti

Cu luare-aminte,

Le-am însemnat cu puncte:

Roşii pe cele absente

Şi neagră - doar această secundă.

Mimesis:

De ce sînt stelele amare

Atunci cînd plouă stele ?

Pentru absenta-ţi zi de mîine

Eu astăzi voi aprinde-altare

Cu orele pierdute şi uitate

În marginea topită dinspre soare

Şi Stea Polară

De-am atinge-n noapte-adîncă

Eu pentru tine înger negru-aş fi

lar Tu - pămînt -

În şoapta de cristal din stîncă

Dar niciodată nu vei şti,

Pierdută printre file albe de scrisoare

Cum este cerul de înalt-ascuns

În norii grei - ce-nu-mai-plouă -

De stele-amare nevisate încă.

Mimesis:

Dinspre soare ninge inexplicabil

Cu fulgi nemaivăzuţi de încă un an

Zăpadă a căzut peste umerii tăi dezgoliţi

Învelind într-o renaştere secundă

Prezentul ce nu va fi

Fiind niciodată amintit

Din ziua în care vei regăsi

Presat între pagini uzate de carte

Cuvîntul cu patru* petale.

________________________

*±1

Mimesis:

Sînt vise care durează

Infinit mai mult decît cuvintele

E frig în visul tău

Albastru-monocrom

Cu irişi greu arzînd fragile umbre

Ce nu sînt încă niciodată

Spuse sau ascunse

Din amintirea unei alte zile

Pierdută-n noaptea-ncătuşată blînd

În auroră vegetală.

Mimesis:

Contrar aparenţelor,

Gioconda a plătit nu pentru

Ci cu acel surîs.

Cîndva, am aruncat o piatră netedă

Precum un cuvînt îndelung şlefuit

În liniştea de cobalt

Ce te-nconjoară - te conţine

Şi secoli grei au ars

În viscol rece de exil

- Din piatră aşteptînd -

Un singur semn să-mi spună

Cît de adînc-albastru îţi este sufletul.

____________________________

* Afro - Dita

Mimesis:

Ce altceva este eclipsa

Dacă nu un sărut - imposibil -

Al nopţii înstelate

În miez aprins din inimă de zi ?

Din vis amar

De piatră încrustată în metal

Am auzit - numai odată -

Numele tău de stea -

Rătăcitoare

Ani neştiuţi s-au prăbuşit

Prin amintirea grea

În care am văzut

- Tîrziu, numai o dată -

Aprinsa-ţi formă a inimii

Din razele ce te-nconjoară

Fără speranţă de atunci

- Cu noaptea după zi -

Aleargă umbra de lumină,

Şi zile-ngemănate după clipa-n care

Doar un sărut celest a despărţit o stea

De lumea noastră, sublunară.

Mimesis:

Nu înţelegi cum răzbunare

Mai aprinsă nu-i -

Decît să ţi se-ofere în dar

O floare - trecătoare.

Tăcut se-aruncă-n valuri grele

Lucida - Lună arsă-n bronz din care

- Nu înţelegi cum ştiu sculpta

Cuvinte-şoapte ce nu sînt spuse încă

- Sau uitate

Dar nu ştiu cum nu înţelegi

Cuvintele - aprinse doar în noapte -

Ce vor rămîne-nchise-n piatră nerostită

Din bronzul ars de Lună

În grele valuri, de tăcere.

Mimesis:

Lumină-dulce a rămas în locul unde

Ai existat – iluzie - o mie de secunde.

Rebel şi fără crez în toate, le-am numărat.

O mie una sînt: secundă de secundă adunate.

Adînc zgîrie-n văzduh pămîntul greu

De zile-nlănţuite-n anul nou

Din secoli fără număr unde,

Uneori, o stea rătăcitoare

Îmi bate cioburi din lumină arsă

În tîmpla argintie.

lar valul înspumat

Ecou mi-aduce, cuvinte palide

Răsfrînte-n Luna oglindită-n şoaptă:

Lumină rece din lumină caldă.

Nu e inimă de piatră

Nu-i albastră dansatoare

Între şapte lumi închise

Nici ascunsă-n stele

Ghicitoare;

Este eclipsa următoare

Şi cheia răsucită-n ea

Undeva, dincolo de orizontul

Strîns între buzele tale

Se află o altă linie

A orizontului vertical

Ce ne desparte

Între aceleaşi două lumi

- Sau zi şi noapte -

Ciudat de diferite

Pentru că ziua este

Un animal care adulmecă

Anotimpurile

lar noaptea -

Doar stelele ce se aprind

- Numai o dată -

Şi stele arse fi-vor

Pînă în ziua-n care

Doar amintirea va rămîne

Din şapte lumi

Închise în cenuşa

De cenuşă.