Cu totul insolit mergeam

Pe autostrada de munte

A sufletului meu;

Am închis ochii,

Şi am sărit - un pas mic

Pentru omenire -

 

Visător, am sărit

În sufletul tău

Nemaivăzut;

Nori diafani se-nvolburau

La o distanţă ameţitoare în jos

 

Singur pe un postament

Insuportabil de înalt şi de îngust

Şi am greşit crezînd că zeii

Au voie să respire.

 

Mult mai tîrziu, un val indiferent

M-a azvîrlit înapoi, pe un promotoriu

Necunoscut al sufletului meu.

 

Zadarnic am implorat briza

Şi pescăruşul Jonathan

Pentru un singur răspuns -

Doar sfinxul negru

Ce-mi veghează visele

Mi-a răspuns amar:

- Legendele nu sînt făcute

Să le atingi nicicînd

Asemeni unei zile

Ce nu vine - decît mîine.